Inspirational Outfit

Sunsets and decisions

harley-43

Am învățat să trăiesc. De asta am lipsit atât. 

Consider că uneori pauzele sunt bine venite. Pauzele de la scris, de la gândit în exces și așa mai departe. Îmi pare rău că e vară. Moare în mine umorul, se topește în căldură. 

Uneori îmi doresc ca toți oamenii să aibă un punct de salvare la un moment dat. Ca în jocurile video. Să poată dea reset, sau replay, sau ce vor ei. Să înceapă de la zero dacă vor. Eu în perioada asta, pot simți lucrurile numai la apus. Când văd toate culorile. Pot analiza, pot vedea greșeli și probabil că cel mai tare mă întristează deciziile.

Vivid privind printre gene pot ușor să disting firmiturile ce le lasă apusul în mintea mea și deciziile tind să se risipească precum soarele care ușor părăsește scena teatrului de vară din care fără să vreau, am luat parte. Oare soarele când merge la culcare, cu câțiva ani lumină depărtare, strălucește la fel de tare ca și luceafărul pentru un alter?

Totul stă în echilibru. Apusul îmi dăruiește o stare, pe care eu o apreciez și o răsplătesc în cuvinte. Probabil toată viața mea o să fie despre apus, despre cum mă face să admir, să simt și să trăiesc. Zbor cu aripi frânte peste lumea în care mi-a fost dat să trăiesc. Cum să opresc războiul din mine? Cum pot eu, un om atât de mic, să schimb ceva în oameni? 

I have learned to live. That's why I wasn't active for a while.

I think sometimes breaks are very welcome. Breaks from writing, from thinking in excess, and so on. I'm sorry it's summer. Humor dies in me, it melts in heat.

Sometimes I want that people to have a rescue method at some point. As in video games. They can reset, or replay, or what they want. Start from scratch if they want. At this time, I can feel things only at sunset. When I see all the colors. I can analyze, I can see mistakes and probably that decisions make me feel the most sorry at this moment.

I can easily distinguish the rows that leave their sunset in my mind and the decisions tend to scatter like the sun that slowly leaves the stage of the summer theater from which, without wanting, I took part. Does the sun when it goes to bed, a few light years away, shines as bright as the star for an alter?

Everything stays in balance. The sunset gives me a state that I appreciate and reward in words. Probably my whole life will be about the sunset, how it makes me admire, feel and live. Flight with broken wings over the world in which I was given to live. How do I stop the war in me? How can I, a little human, change something into people?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply