Lifestyle Outfit

2017: The year of drama

pizda-28

Da, știu, am întârziat cu acest articol caaam o săptămână, dar dacă tot am zis că-l scriu, îl scriu. Haideți să vă povestesc cum a fost anul ce tocmai a trecut pentru mine. 

Într-un cuvânt: groaznic.

A fost un an ce a început cu stângul, am pășit în el tristă și plină de frustrări. Frustrări ce m-au bântuit multă vreme și uneori încă îmi dau târcoale. A trebuit să îmi fac și un cadou mișto de ziua mea, anume un accident cu mașina pentru care am scos din buzunar 3000 de lei ca să o repar. Atunci pe moment, pentru că după au tot fost cheltuieli și reparații. Și, ei bine, din februarie până în septembrie, mi-a mers foarte prost pe partea financiară și nu numai. 

Mă simțeam pierdută în spațiu, nu îmi găseam rostul și nici nu știam ce o să fac în viitor. Începusem să mă mulțumesc cu stadiul în care eram, cu job-ul pe care îl aveam... Iar la 22 de ani, nu știu cât de indicat e să faci asta. Bineînțeles că lucrurile au început să se schimbe în momentul în care Alex mi-a devenit mai mult decât un prieten și mi-am regăsit o parte din suflet, o parte din mine, în propria sa persoană.

Am anumite vise de când sunt mică și ulterior, nu am mai avut curaj să cred în ele. El a fost cel care m-a împins de la spate să fac pași mai mari, să am curaj să realizez tot ce îmi doresc. Și astfel, iată-mă acum șomeră, dar cu planuri la care lucrez zi de zi. Șomeră e mult spus, sunt încă studentă și abia aștept să îmi dau licența. 

Dar ca să revin. Viața mea s-a schimbat foarte mult datorită unor decizii luate de anumiți prieteni. Eram mulțumită că aveam oameni care țineau la mine și încercau să mă scoată din stările mele de depresie și țineam foarte mult la legătura pe care o aveam. Da, uneori în viață trebuie sa iei anumite decizii ca să te simți bine cu tine însuți, dar niciodată nu te gândești la consecințe sau urmări. Pentru că așa suntem noi construiți. 

Eu sunt și genul de om singuratic, care are anumite limite. Poate și eu am greșit, poate nu am avut destulă răbdare... Poate că nu avem de unde să știm. 

Și am trecut în 2018 cu o gândire mai limpede, cu o inimă mai împăcată și mai hotărâtă cu privire la ce îmi doresc pe viitor.

Un an bun vă doresc tuturor!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply